Acum 7 ani când am fost purtat de şansă în mişcarea cercetăşească mi-am dat seama că dorinţa mea cea mai mare este de a demonstra tuturor că noi, tinerii din România, suntem mai buni şi mai capabili decât credem. Putem fi mult mai mult decât atât dacă ne acordăm încredere. Am ajuns la concluzia că lumea nu trebuie schimbată pentru că deja e bună aşa cum este. Cred în schimb că putem să o facem şi mai bună, şi poate de aceea am rezonat aşa de bine cu motto-ul cercetaşilor.

Experienţa de a lucra la “Scout House” a fost ca şi o bălăceală prelungă într-o mare de motivaţie cu valuri uşoare de entuziasm. Şi mă refer în mod special la senzaţia pe care mi-au transmis-o cei cu care am lucrat.

Totul a pornit de la o nevoie şi de la cuvintele uneori rostite cu sarcasm: “Nu există probleme, ci doar oportunităţi”. Aveam nevoie de un spaţiu unde cei 200 de cercetaşi să îşi poată desfăşura activităţile fără a fi o povară pentru cei care trăiesc în jurul lor. Cel mai mult mă gândesc la vecinii care ani de-a rândul, cu tărie, la oră fixă, au fost anunţaţi de cei 30 de lupişori ai lui Akela că “vor face tot posiblilul!”. Posibilităţile erau destul de limitate deoarece pentru a lua un spaţiu în folosinţă care să ne satisfacă nevoile necesita ca noi să avem o sustenabilitate financiară foarte bună. Realitatea e că o chirie anuală pentru un spaţiu potrivit ar însuma cât toate cheltuielile noastre auxiliare (adică fără activităţi) în toată istoria de 18 ani.

Problema era clară şi din discuţii mai în glumă, mai în serios a apărut şi oportunitatea. Anume de a avea iniţiativă şi a concepe un loc care să se autosusţină. De aici gândurile au zburat prin diferite colţuri economico-educativ-culturale. Muzeu cercetăşec, camping, sală de spectacole, ceainărie, hostel ş.a.m.d. În final, mulţumită imaginii foarte bune avute de bucureştenii de la Seneca, ne-am lovit de conceptul “Anticafenea”. Practic e o cafenea unde lumea face cam ce îi taie capul, plăteşte cât stă, nu cât consumă, şi are un puternic iz hipsteresc pentru un succes garantat la publicul tânăr din Cluj. Perfect! Am notat conceptul pe hârtie cu nevoi, obiective, descriere, bugete şi tot tacâmul pentru a avea discuţia despre fezabilitatea ideii. Decizia s-a luat repede şi cu entuziasmul mai sus pomenit am decis “Facem!”. Unde şi cu cine, nu se ştie…

Scouthouse Cluj 3

Au urmat câteva luni de căutări răzleţe şi individuale care au scos la iveală câteva locaţii posibile, dar timpul limitat petrecut în afara programului de serviciu şi lipsa de păreri venite de la altcineva au demonstrat că motivaţia şi entuziasmul nu sunt suficiente. Din fericire, într-un final, am cerut ajutor şi, şi mai din fericire, am apelat la persoana potrivită. În 18 februarie 2016 m-am întalnit, într-un Old School încă plin de fum, cu un pahar de vin şi cu Maria. După introducerea în tainele conceptului pe care îl doream a fi implementat am încropit împreună un scurt plan de a aduna o echipă de proiect şi în acel moment s-a întâplat minunea fără de care acum nu aş mai fi scris aceste rânduri: L-am pus în aplicare!

Scouthouse Cluj 4

Echipa s-a format repede. Combinaţia între notorietatea problemei noastre cu sediul şi frumuseţea conceptului a fost lucrul care a determinat pe toată lumea să se dedice acestui proiect. Miezul echipei s-a format natural din studenţi (cercetăşeşte numiţi seniori) şi încet, pentru mine, obiectivul a devenit de a-i activa pe aceştia să creadă în propria reuşită şi capacitate de a trece cu nădejde prin furcile caudine ale unui astfel de proiect. Până în momentul scrierii acestor rânduri, oamenii alături de care lucrez m-au făcut să mă ţin uşor de acest obiectiv şi mă fac să fiu convins în continuare că acest proiect va fi un succes.

Am încercat să identificăm, pe cât posibil, o dualitate între lucrurile care trebuie făcute şi planurile de dezvoltare personală a membrilor echipei. Sarcinile au fost împărţite pe: spaţiu şi amenajare, financiar, identitate, design interior si strângere de fonduri. Acest lucru ne-a oferit o şi mai mare motivaţie să înţelegem individual bucăţile din proiect care ne priveau direct.

ScoutHouse fundraising

Când am început lucrul, “Scout House” nu se numea “Scout House” ci “Sediul cel Nou şi Frumos”. Pe parcurs s-a mai numit “The Camp”, dar înainte de a-i putea definitiva numele ne-am concentrat pe a-l găsi. Trei luni am încercat să ne facem loc prin labirintul pieţei imobiliare din Cluj, care, pentru noi, este cel puţin grea de descifrat şi plină de himere. Am vizitat beciuri, apartamente, case bântuite, hale şi tot felul de locuri bizare, iar locul ideal a întârziat să se arate. Când în final l-am găsit, ni s-au îngreunat papucii cu plumb de hârtie. Contracte, autorizaţii, norme si tot felul de ghişee de vizitat de la care am primit răspunsuri în general bune, dar care de obicei au însemnat şi mai multe drumuri de făcut. Cu răbdare şi certitudinea că totul poate fi rezolvat dacă respecţi regulile şi ai informaţia la îndemână toate se rezolvă.

Fundraising ScoutHouse

O parte specială a muncii la proiect a fost modul în care îl vom prezenta lumii. Identitatea este ceva care defineşte de la bun început caracterul unui concept, iar conceptul nostru a fost la început foarte dificil de înţeles, chiar şi de noi. E clar, ne dorim să avem un spaţiu pe care să-l putem folosi la activităţi, dar care să devină si un loc cât mai popular pentru activităţi ale altor ONG-uri şi pentru tineri în general. Mai trebuie să fie sustenabil financiar şi accesibil pentru oricine din punct de vedere al prețurilor. Oarecum aş zice că ne dorim să fie “un loc fain”.

Numele nu a fost dificil de decis şi da, ştim, puteam să îi spunem “Casa Cercetaşului”. Ne-am dorit să rezoneze cât mai mult cu “Scouts Cluj”, care e brandul organizatiei locale, şi să fie cât mai atractiv şi uşor de promovat la nivel internaţional. Să ştiţi că mişcarea mondială a cercetaşilor numără peste 30 de milioane de membri şi România e din ce în ce mai vizitată. Oricum noi îi spunem câteodată “Casa Cercetaşului” şi încurajăm lumea să folosească varianta pe care o consideră mai potrivită.

SSigla ScoutHouseigla a fost mai dificil de ales şi până la urmă zic eu că suprinde bine legătura între spaţiul public, încărcat academic şi cultural, simbolizat de cărţi, cu cercetăşia simbolizată de sfoară. De aici am pornit cu discuţia despre cum să ajungem efectiv la oameni. Auzisem de ceva vreme de platforma crestemidei.ro si am cosiderat-o cea mai frumoasa inţiativă autohtonă de a face “crowdfunding”. Cuvântul ”crowdfunding” în continuare mi se pare pretenţios şi doar un mod occidental de a numi o “chetă”. Până la urmă la asta se reduce, să faci o chetă mai serioasă, de la multă lume. Motivul pentru care am ales să mergem pe acest drum sunt oamenii. Spre deosebire de obţinerea unei finanţări sau a unor sponsorizări, această chetă te obligă să iei legătura cu multă lume, să le explici ce faci şi de ce ceea ce faci e relevant şi va ajuta comunitatea din care toţi facem parte. Aşa ne-am propus să adunăm reacţii despre idee chiar înainte să se nască şi să aflăm care sunt nevoile celor interesaţi să vină într-un astfel de loc. În continuare campania e acolo şi opiniile primite până acum ne transimit că ideea e bună, însă donaţiile vin destul de greu. Credem totuşi că acestea vor apărea şi vom face tot posibilul să strângem rândurile în ultimele două săptămâni de campanie.

În final pot să vă spun că “Scout Hosue” este proiectul la care am lucrat cu cea mai mare pasiune şi continuă să fie, cu bune şi cu rele, o muncă pe care o fac cu drag pentru că îmi doresc foarte mult să aibă succes.

Ne vedem la deschidere,

Alex But