100j Talpă a apărut ca și idee în timp ce eram într-o drumeție pe munte: trebuia musai să fie un hike pe o distanță mare, de preferat la munte, urmat de o relaxare generală, de preferat în piscină.
După ediția din Munții Rodnei, am realizat că 100j Talpă nu se rezumă doar la a umbla pe dealuri de nebun și a te bălăci la final, ci întărește legăturile dintre exploratori și liderii lor deoarece toată echipa trece prin aceleași dificultăși și obstacole. Această experiență comună te ajută să înțelegi că te poți baza pe oamenii de lângă tine (dacă nu aruncă pâinea la câini, desigur).

Anul acesta, planul pentru 100j Talpă a fost, inițial, simplu: plecăm din Romos, unde a avut loc Campul de Centru Local, traversăm cam 70-80 de km pe munte, coborâm în Petroșani, iar de acolo ne începem ascensiunea pe Parângu Mare, ne întorcem în Petroșani, luăm o cursă până la Târgu Jiu și acolo ne cazăm la un SPA unde trăiam regește pentru 2 zile.

Privind cu entuziasm spre următorii 100 de km.

Desigur, realitatea nu a coincis cu planul nostru. Nici unul dintre noi nu a mai făcut traseul înainte așa ca a fost și un test de orientare, iar aici trebuie să îi oferim un rând de aplauze lui Andrei Groza pentru că ne-a călăuzit cu succes si nu ne-a rătăcit (prea des). Peisajul a fost senzational: herghelii de cai alergând liberi, bufnițe, turme de oi (și câinii turmelor de oi) și din când în când câte un excrement de urs.

Andrei Groza în acțiune. Bineînțeles că toți membri patrulei au ajutat la găsirea traseului bun.
Priveliștea e mult mai frumoasă când știi că te-ai cam abătut de la traseu.

Când am ajuns aproape de Petroșani, pe lângă o foame usturătoare, ne-am trezit și cu o ploaie torențială ce se îndrepta către Parâng. Așadar, am decis să coborâm mai repede la Petroșani și să nu mai urcăm pe Parâng. Problema era că noi nu aveam cazarea programată decât din ziua următoare, așa că am luat cursa din Petroșani și am mers la casa bunicilor mei din Târgu Jiu.

Nu cred că e greu să vă imaginați surpriza lor când s-au trezit cu 9 cercetași murdari și obosiți în curte (+mirosul corespunzător) .

A doua zi, bunicul ne-a facut un grătar în curte, iar după ce am mâncat bine am pornit spre cazarea noastră, o pensiune de 4 stele, unde am putut reflecta asupra hike-ului în timp ce înotam în piscină, cu o limonadă rece ca gheața ce ne aștepta la masă.

Ah, ce ne mai bălăcim noi azi!
Gagicile sunt gata oricând de o sesiune foto (bocancii puturoși au fost tăiați meticulos din fotografie).
Răsplata e mai dulce după 100 de km.

Lăsând glumele la o parte, aventura 100j Talpă poate fi caracterizată printr-un sentiment de calm, un sentiment că orice problemă ar apărea, tot o rezolvăm noi cumva, cât timp suntem împreună.

– Tudor Coman, eXplorator