Luni, 16 iunie 2014

Ne-am întalnit la ora 15:00 în fata Parcului Etnografic pentru a porni la drum. Defapt a fost 15 şi 10 minute, ţin minte, pentru că la 15:00 am primit un telefon de la unul dintre parinţi. Mă întreba cand ajungem, că el ‘vrea să scape’.

Întotdeauna e o plăcere când părinţii cercetaşilor îţi sunt atât de apropiaţi să faceţi glume!

Oh, cu ce mare dificultate ne vom lua rămas bun de la ei….

Aşadar, după ce am ajuns, ne-am provocat lupişorii să facă un rând, câte doi. Le-a luat suficient timp încât să ne ajungă să mai povestim cu părinţii lor şi să mai dăm ultimele telefoane pentru cei care trebuiau să ajungă.

15 minute mai târziu am pornit la drum, pe drum, iar cu prima ocazie am urcat în pădure, străduindu-ne, desigur, să pastrăm viu şirul format.

Ne-am întalnit cu o turmă de oi şi câinii acestora, pentru a invăţa că cel mai bine este să stăm uniţi şi calmi, că daca noi nu îi atacăm pe ei şi nu vrem să le furăm oiţele, căţeii aceia nu ne fac nimic rău.

 {gallery id=Jurnal de Junglă layout=fixed}16iunie{/gallery}

La locul potrivit, ne-am lasat rucksacii jos si ne-am jucat un joc în doua echipe, cu apărători şi atacatori, comori şi cetăţi, dueluri de cercetaşi. Am învatat câteva lucruri şi aici, cum e să câştigăm şi să ne bucurăm fiind modeşti, cum e să pierdem, cum a doua oară ‘parca am jucat mai bine, decat prima’, spunea o lupisoară de 6 ani. Aşadar, pe cât exersăm mai mult, devenim tot mai buni!

După o pauză de masă, relativ lungă, as spune, am pornit din nou la drum, prin pădure până ce am ajuns la o pajişte pliiină cu mentă. Lupişorii au cules mentă, alţii au stat la poveşti, timp în care Sora Cenuşie şi Grilly s-au ascuns să pregătească eşarfele rămase, pentru momentul care urma.

Se facuse deja ora 18:30 când alţi doi lideri erau aşteptaţi cu nerăbdare să ajungă cu steagul, pentru a putea susţine ceremonia. Am ajuns la locul cu pricina, undeva deasupra Clujului, prin pădure, într-un luminiş la ora 19:00, moment în care lupişorii vizaţi şi-au susţinut provocarea pe care au primit-o: ‘ Să ne spună 5 lucruri pentru care lor le place să vină la cercetaşi şi 3 feluri în care poţi folosi eşarfa.’

Momentul a fost minunat şi plin de emoţie, am auzit multe raspunsuri frumoase:

‘pentru că ne jucăm’,

‘să întalnim alţi copii’,

‘ne facem prieteni noi’,

‘aici nu ne batem joc de oamenii în vârstă’,

‘ne înţelegem’

‘jocuri în natură’

‘învăţ să fiu mai bun’

Eşarfa:

‘să fim buni cercetaşi’

‘să o purtăm la întâlniri’

‘pentru jocuri’

‘să arăt că sunt cercetaş’

‘dacă ne rupem mâna’

Provocarea fiind trecută, copii au repetat promisiunea după liderii lor, care le-au dat apoi eşarfele muuult aşteptate. Bucuroşi, am facut câteva poze şi ne-am întors la locul unde ne aşteptau părinţii. Nu pot să scriu în numele lor, dar cred ca sunt mândrii de copii lor.

Noi suntem !

 

Akela