SmurfsCamp

Am ajuns nu de mult acasa si am facut un dus fierbinte, dar nu a avut acelasi farmec precum dusul rece sub clar de luna, cu stelele deasupra. Si of, cat de mult o sa imi lipseasca inviorarile lenese sau mesele in stil japonez inghesuiti toti. Am lucrat in echipa, am avut grija de cei mai mici si am invatat sa avem rabdare, iar atunci cand a fost nevoie sa ne prefacem ca ne coboram la nivelul lor ca sa ii castigam de partea noastra. Am reusit sa ne aliem astfel incat activitatile pe care le-am facut sa fie atat distractive cat si educative. Am invatat unii de la altii. Am simtit din nou fiorul ala de fericire si liniste oferit de ideea de unitate.

Hike-ul ne-a purtat printr-un amalgam de stari: de la neliniste si oboseala, la ras isteric, de la moral coborat, la speranta si siguranta. Am atins varfuri si am incercat sa intram in starea de zen avand grija unii de altii si fiind acolo unul pentru altul. Apusuri, amintiri, noapte, nesiguranta, campare incerta, apa putina, dormit ca sarmalele, caldura, frig, zambet, frica, drum neumblat prin padure cu maceta, traversat de ape si apoi bocanci uzi si peste toate astea bucuria revenirii la civilizatie, 13 suflete intr-o dacie papuc: 6 in spate peste bagaje, 2 deasupra si 5 in masina, cantece si multa multa dragoste in tot.

 Nopti nedormite, foc, lacrimi de despartire, dor, durere de abdomen de la ras, premieri si chitareala. Au fost si vor ramane momente unice si memorabile care devin etalon de acum inainte pentru alte campuri. In opinia mea, SmurfsCamp a fost un succes. A fost extraordinar. In incheiere, sa nu uitam imnul neoficial, dar spiritual: “Vesel, activ, sportiv, …” 

Leave a Comment

Your email address will not be published.