Lupișorii s-au întors în timp

În 22 februarie, cercetașii din întreaga lume se serbează.

Chiar și cei mai mici dintre ei.

Deși a trecut foarte mult timp de la primul camp pe care Baden Powell l-a făcut pe insula Brownsea, locul rămâne un mister care trebuie descoperit. Prin urmare, lupișorii și-au luat bocancii în picioare, zâmbetul larg pe buze, energia în buzunar și au pornit în aventură, chiar pe această insulă.

Unii au ajuns în pădurea Făget, alții la cetatea de la Bologa.

Unii au parcurs cu mult curaj cele 10 vârfuri ale Insulei, într-un joc la care au colaborat, au lucrat în echipă și, bineînțeles, s-au distrat pe măsură. Pe fiecare vârf au avut de îndeplinit o provocare și au aflat câte una din legile cercetașului.

Alții au lucrat împreună pentru rezolvarea mai multor probe la finalul cărora au primit indicii pentru a afla informații despre fondatorul cercetășiei, dar și despre legea și promisiunea cercetașului.

La final, după ce toată insula a fost descoperită și toate misiunile îndeplinite, au cântat Imnul Cercetașilor (fiind cu siguranță auziți chiar și de cercetașii din cealaltă parte a lumii) și nu au uitat să se bucure de timpul frumos petrecut împreună. Nu au uitat nici de ultimul mesaj al fondatorului cercetășiei, care ne inspiră „să lăsăm lumea un pic mai bună decât am găsit-o”. Uniți în acest gând, dornici de noi aventuri, am părăsit insula Brownsea și ne-am întors acasă cu multă bucurie, puțină oboseală și nenumărate povești.

Misha & Baloo

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *